P

entru că fiecare dintre dumneavoastra percepe altfel masajul, unele persoane doresc masaj cu atingeri mai profunde, altele cu atingeri suave, sau un masaj energic, puteţi opta pentru un masaj propriu. Prin masajul personalizat fiecare dintre dumneavoastră primeşte masajul mult dorit deoarece, masajul amplifică “hormonul fericirii”– serotonina.
Masajul este una dintre cele mai practicate şi apreciate metode de recuperare şi refacere a energiei fizice şi psihice. El redă vigoarea, buna dispoziţie, iar mâinile pricepute îl transformă în terapie, dătătoare de sănătate. Masajul, ridicat la nivel de artă, ne relaxează nu numai musculatura, dar şi psihicul. Prin creşterea circulaţiei în zonele masate, contribuie la eliminarea toxinelor, îmbunătăţeşte nivelul  de serotonina care ne păzeşte împotriva depresiilor şi a dezoridinilor psihice.
Arta de a ne explora corpul
În febra vieţii cotidiene suntem mereu activi, ne risipim energia sau suntem mereu în alertă. În timpul şedinţei de masaj, suntem pasivi, ne abandonăm în mâinile terapeutului  care are aproape ca unic rol să ne readucă aminte că suntem vii şi avem nevoi, simţiri, plăceri simple, ca aceea de a fi atinşi (prin manevre specifice masajului) fără a opune rezistenţă, aşa cum facem mai tot timpul. Ne obişnuim din nou cu corpul nostru, intrăm din nou în pielea noastră, facem cunoştinţă cu durerile şi plăcerile trupului, dar şi ale psihicului nostru. Avem în sfârşit timp să simţim, să ne resimţim, să comunicăm cu noi înşine.

Indiferenţa faţă de noi înşine cauzează tensiuni fizice
Masajul este plăcere şi terapie în acelaşi timp, plăcerea de a ne simţi, bucuria de a ne vindeca de dureri ale trupului, dar şi ale minţii.
Dacă nu acorzi timp copilului tău, el se supără şi plânge. Tot aşa şi trupul tău neglijat te atenţionează prin durere. E un mecanism natural, compensator, pe care, dacă nu îl luăm în seamă, ne punem singuri în primejdie. Timpul pe care îl acordăm masajului e un timp câştigat.
Masajul ne încarcă cu energie, ne vitalizează, pentru că pune în mişcare sângele, creşte metabolismul, schimburile de oxigen de la nivelul celulelor. În acest fel, respiraţia metabolică se intensifică, arderile de toxine se accelerează şi celulele scapă de deşeuri. Astfel, echilibrul energetic al corpului se reface, iar funcţiile tuturor organelor se restabilesc.
În plus, este un mod de a îmbina utilul cu plăcutul, de a acorda în acelaşi timp atenţie şi sufletului şi trupului.

Nu uita ca VINDECAREA E IN TINE !

“Iubirea înseamnă relaxare. Odată cu iubirea apare relaxarea. Dacă iubiţi o persoană, dacă între ea şi voi există iubire, această iubire aduce cu sine acordurile destinderii. Doar atunci puteţi fi relaxaţi. A fi relaxat în prezenţa cuiva este singurul semn de iubire." Osho- Iluminarea eternul început.


*** Preţul la masajul personalizat diferă în funcţie de durată, produse folosite, tehnici alese.

 

Acest site foloseste cookies.Prin continuarea navigării vă daţi acordul. Afla mai multe