T

erapia cu ventuze se aplică încă din vechime, cu succes, în cazul "junghiurilor", tusei, bronşitei, durerilor reumatismale, nevralgiilor sau chiar al simplelor răceli.
Aplicarea ventuzelor de sticla sau de plastic este o tehnica mereu actuală, cu efecte benefice în dureri musculare, afecţiuni respiratorii, celulită, contracturi musculare, etc. Aplicarea ventuzelor produce un aflux al sângelui în zonele bolnave, grăbind resorbţia toxinelor, vindecarea şi dispariţia simptomelor.

Efectele ventuzei din plastic
Aplicarea ventuzelor se face în diferite locuri acupunctuale ale corpului în funcţie de tipul
bolii. Pentru această tehnica  folosesc experienţa mea din Medicina Traditională Chineză. Astfel este precizat, că energia vitală, aşa zisul QI, să circule pe anumite căi ale corpului. Stimularea acestor căi ajută la afluxul energiei vitale şi restabilizarea echilibrului. Astfel dezvoltă efect asupra organelor interne şi ajută la însănătoşire. Prin aspirarea pielii în ventuză, stimulăm circulaţia arterială, astfel energia vitală creşte sub teritoriile acoperite cu ventuza.

Avantajele ventuzelor din plastic:
În prezent, pe lângă ventuzele tradiţionale aplicate cu flacără, mai există şi ventuze care se aplică
cu ajutorul unui dispozitiv ce aspiră aerul din interiorul ventuzei printr-o valvă sau ventuze ce au
ataşată o pară de cauciuc care, apăsată, elimină o parte din aerul conţinut în ventuză şi astfel
scade presiunea din interior. În general, aceste tipuri de ventuze sunt confecţionate din material
plastic. Există şi ventuze confecţionate din cauciuc, ce funcţionează pe acelaşi principiu.
Ventuzele se aplica pe spate, în zonele dureroase, şi pe punctele de pe meridianele energetice. Pielea este absorbită în interiorul lor.

Mecanism de acţiune
Odată ataşată de tegumente, datorită zonei de presiune scăzută ce se creează în vecinătatea
ţesuturilor, pielea şi ţesutul subcutan sunt aspirate în interiorul ventuzei. În acelaşi timp şi
datorită aceleiaşi diferenţe de presiune, are loc şi o dilatare a vaselor de sânge, se deschid
capilarele şi se acumulează sânge în vasele sanguine locale. Dacă diferenţa de presiune nu este
foarte mare, timpul de aplicare nu este foarte îndelungat iar permeabilitatea capilară este
normală, sângele se va acumula în capilarele dilatate fără să se extravazeze, iar după scoaterea
ventuzei, în interval de 1-2 ore, circulaţia locală va reveni aproximativ la starea anterioară. Dacă,
însă, permeabilitatea capilară este crescută, capilarele sunt fragile, sau diferenţa de presiune este
foarte mare şi timpul de expunere la aceasta e prelungit, are loc o extravazare mai mică sau mai
mare, ce va duce la formarea unei echimoze pe locul unde a fost aplicată ventuza. Această
echimoză nu este dureroasă, cum sunt cele posttraumatice, deoarece ţesuturile nu au fost strivite,
şi dispare în acelaşi ritm ca orice altă vânătaie.
Ceea ce se obţine, deci, prin aplicarea ventuzelor este în primul rând o activare a circulaţiei
locale; are loc o hiperemie locală, cu creşterea perfuziei tisulare, creşterea extravazării de fluide
în spaţiile intercelulare, acest fapt fiind responsabil de edemul ce apare datorită sucţiunii ventuzei
şi dispare după aceea. Ulterior, lichidul extravazat se resoarbe în circulaţie şi perfuzia tisulară
revine la nivelele de bază. În cazul în care a apărut o echimoză, datorată ieşirii sângelui în afara
patului circulator, avem de-a face cu o situaţie ce se aseamănă cu cea creată în cazul
autohemoterapiei, în care se injectează intramuscular mici cantităţi de sânge autolog, iar efectul
acestei manevre este imunostimulator şi imunomodulator. În prezent, autohemoterapia se
foloseşte în special ca metodă de desensibilizare nespecifică în special în boli alergice şi
dermatoze alergice, acnee, herpes, datorită efectului de desensibilizare, dar a fost pus în evidenţă
şi un efect imunostimulator cu creştere marcată a nivelului macrofagelor tisulare, efect ce apare
la 8 ore de la injectare şi durează circa 5 zile, iar pe animale s-a evidenţiat creşterea nivelului de
eritrocite şi leucocite (viţei), şi creştere a leucocitelor asociată unui efect cicatrizant (şobolani).
Au fost raportate rezultate încurajatoare şi în recuperarea post AVC, boli degenerative ale
sistemului nervos, boli de colagen, boli autoimune, şi chiar SIDA şi cancer.
În medicina tradiţională chineză, efectul ventuzelor este descris astfel: elimină Frigul patogen,
dezobstruează meridianele, stimulează circulaţia locală a Qi-ului (energiei) şi sângelui, antialgic.

Indicaţii
Aplicarea de ventuze se foloseşte în special în boli în care tulburările energetice includ prezenţa
frigului, stază a sângelui, dureri, parestezii, redori pe traiectul meridianelor. Este vorba în special
de pacienţii cu artralgii, mialgii, contracturi musculare, nevralgii de diferite etiologii. Chiar şi
unele deficite neurologice pot avea indicaţie pentru aplicarea de ventuze. Pe de altă parte,
datorită efectului decongestiv şi imunostimulator, pot fi aplicate şi la bolnavii cronici şi în boli
respiratorii acute.
În medicina tradiţională chineză ventuzele se aplică pe acele puncte de acupunctură care sunt
indicate în sindromul diagnosticat la pacient şi a căror locaţie anatomică permite aplicarea lor. În
sindroame dureroase, însă, este eficientă şi aplicarea ventuzelor pe punctele dureroase, punctele
trigger sau de-a lungul traseului de iradiere a durerii.

Ventuzele nu pot fi aplicate pe pielea lezată (cu excepţia cazului în care dorim să practicăm
sângerarea punctului respectiv şi l-am înţepat sau scarificat în prealabil, în acest scop), nu se
aplică pe pielea iritată, cu erupţii, eczeme, cruste, etc; pe nevi, sau pe extremităţi, faţă, sâni.
Aplicarea de ventuze se poate însoţi şi de alte manevre terapeutice. De exemplu: aplicarea
ventuzei pe un punct de acupunctură având inserat un ac; aplicarea ventuzei pe un punct care a
fost puncţionat, cu scopul de a provoca sângerarea acelui punct, prin efectul de sucţiune; asociere
cu electropunctură, laser etc; există ventuze ce au ataşat un mic magnet în interior, şi astfel
combină efectul ventuzei cu cel al magnetoterapiei etc.

Ventuzele pot fi lăsate pe loc după aplicare sau pot fi făcute să gliseze pe piele, realizând astfel
un masaj combinat cu o acţiune intensă de vasodilataţie mecanică pe traiectul urmat. Această
manevră este eficientă în special în cazul contracturilor musculare, şi se aplică pe zona afectată.
Acolo unde folosirea lor este indicată, ventuzele pot fi aplicate zilnic, pe aceleaşi zone sau pe alte
puncte, în funcţie de necesităţile tratamentului; desigur că ele pot fi aplicate şi la intervale mai
mari, dacă particularităţile cazului o cer.
În funcţie de culoarea rezultată după extragerea ventuzei, se poate determina starea de sănătate a
organului care se află în zona unde s-a aplicat ventuza.

Astfel:
1) semne violet închise: alimentare sangvină insuficientă şi capacitate de trecere redusă a
sângelui, staze sangvine;
2) semne violete cu pete: răceală care se raspândeşte şi stază sangvină;
3) semne mici împrăştiate de culoare violetă de intensităţi diferite: stagnarea energiei şi stază
sangvină;
4) semn roşu aprins: insuficienţă yin, insuficienţă sangvină şi hiperfuncţia focului (temperatură,
starea morbidă) din cauza lipsei yin;
5) semn de culoare roşie închisă: hiperlipemie temperatură vătămătoare;
6) semne de culoare alb-cenuşie care nu sunt calde la pipăit: simptome de boală provocate de
insuficienţă şi cu existenţa frigului lăuntric, umezeală patogenică;
7) suprafaţa semnelor e cu riduri şi se simte o mâncărime uşoară: simptome de boală provocate
de vânt patogen şi umiditate patogenă;
8) pe partea interioară a ventuzei se formează picaturi de apa: această porţiune a trupului a fost
umedă;
9) pe locul urmelor au aparut bule de apă deci în organism e umezeală ridicată: daca în bule e apă cu sânge acest fapt indică existenţa temperaturii, umezelii şi toxinelor.

Posibile efecte nedorite
În afară de apariţia echimozelor pe locul aplicării, ceea ce nu constituie un efect advers, decât cel
mult din punct de vedere estetic, singurul incident care apare la pacienţii cu pielea mai sensibilă
este formarea unor mici vezicule cu lichid clar, foarte superficiale, datorită diferenţei de presiune
între ţesuturi şi interiorul ventuzei. Aceste vezicule se vindecă fără cicatrice în circa o săptămână,
nu necesită decât aplicarea unui antiseptic şi păstrarea curată a zonei, dar desigur că nu vom mai
aplica ventuze pe zona respectivă până la vindecarea lor completă.
Diferenţa de presiune pe care o creează o ventuză depinde de mai mulţi factori: ea creşte direct
proporţional cu mărimea ventuzei, cu intensitatea flăcării pe care am folosit-o la aplicare şi cu
rapiditatea cu care am aplicat ventuza pe piele după ce am flambat-o. Riscul de apariţie a
echimozelor şi veziculelor creşte direct proporţional cu timpul cât acţionează ventuza. Dacă
avem motive să credem că pacientul riscă să dezvolte vezicule, vom aplica ventuze mai mici,
vom folosi o flacără mai mică, le vom aplica puţin mai lent şi le vom lăsa pe loc mai puţin timp.

Bibliografie
1. Science of acupuncture and moxibustion, Ming Shunpei et al., Beijing, 1986
2. Essentials of Chinese acupuncture, Beijing College of TCM, Beijing, 1980
3. Chinese Acupuncture and Moxibustion, Zhang Enqin et al., Publishing house of Shanghai
College of TCM, Shanghai, 1988

Acest site foloseste cookies.Prin continuarea navigării vă daţi acordul. Afla mai multe