centrulsakura@gmail.com       0769231018  Tiktok Centrul Sakura Claudia Maria Murariu Instagram Centrul Sakura    Youtube Centrul Sakura    Facebook Centrul Sakura Terapie Bucuresti                

        0769231018            

Blog Centrul Sakura Bucuresti

În acest articol voi descrie exact sistemul craniosacral, pentru ca dumneavoastră să știți cum este produs și distribuit lichidul cerebrospinal în corpul nostru și mai ales în timpul terapiei craniosacrale.

După câțiva ani de cercetări medicale, acum știm că fiecare dintre noi avem un sistem craniosacral care are o mișcare ritmică atâta timp cât suntem în viață. Așa cum suntem capabili să facem legătura dintre ritmul inimii și activitatea respirației cu sistemul cardiovascular și respirator, tot astfel suntem capabili să monitorizăm cu mâinile ritmul craniosacral în aproape orice parte a corpului.

Sistemul craniosacral este format din:
1. – Sistemul membranos cu cele 3 straturi ale sale, pe care îl numim meninge
2. – Lichidul cerebrospinal care este încapsulat în sistemul membranos
3. – Structurile din interiorul sistemului membranos, care controlează producerea și curgerea fluidului.

Cele trei alcătuiesc un sistem hidraulic semi-închis, care folosește membrana dura mater ca parte impermeabilă (stratul exterior de sistem membranos cu trei straturi), ca barieră de închidere a lichidului. Componentul hidraulic este lichidul cerebrospinal. Sistemul coroid din ventriculele creierului este componenta care produce fluidul în sistemul hidraulic, iar sistemul arahnoid este componenta care revarsă fluidul.

Sistemul craniosacral are o influență puternică asupra funcționării corpului datorită faptului că el include, pe lângă creier și măduva spinării, glandele pineală si pituitară. Creierul și măduva spinării sunt mai mult sau mai puțin stăpânii întregului sistem nervos, deci e ușor de văzut cum sistemul craniosacral prin efectul asupra mediului în care creierul și măduva lucrează, are o influență puternică asupra altor funcții din organism. Prin influența sa asupra glandei pineale și a glandei pituitare ( glanda stăpâna), sistemul craniosacral are un efect puternic asupra funcționării sistemului endocrin și al hormonilor pe care acesta îi secretă.
Stratul membranos impermeabil (dura mater) este atașat de oase în interiorul cutiei craniene fiind ca o căptușeală pentru craniu. În timpul cercetărilor de la Universitatea de Stat Michigan, s-a observat că oasele craniene trebuie să fie într-o permanentă mișcare pentru a acomoda schimbarea continuă a presiunii fluidului din interiorul membranei sistemului hidraulic semi-închis. În momentul în care oasele își pierd abilitatea de a se mișca, ca răspuns la schimbarea presiunii lichidului cerebrospinal, funcționarea sistemului este compromisă și pot apărea diverse simptome.
Eu, ca terapeut, cunosc legătura dintre membrana dura mater și oasele craniene, legătura cu vertebrele din zona gâtului și cu vertebrele din zona lombară precum și deschiderile care permit nervilor trecerea către toate părțile corpului.
Știu cum să găsesc zonele cu restricții de mișcare care compromit funcționarea sistemului craniosacral și știu cum să restabilesc normalitatea în aceste oase . Procedând în acest fel, adesea funcționarea sistemului nervos și endocrin se îmbunătățește, datorită eliberării și creării unui mediu favorabil în care aceste sisteme funcționează.
Următorul articol curpinde informații despre Eliberarea SomatoEmoțională.

Fiziokinetoterapeut/ Terapeut în terapii complementare,
Claudia – Maria Șandru