În toate culturile, atât în tradițiile mistice străvechi, cât și în știința modernă, utilizarea plantelor este cumva sinonimă cu viața. Lumea plantelor este vie! Ba chiar se spune că apariția ceaiului datează odată cu facerea Cerului și a Pământului, fiind asociat numelui Ianindi - Regele Soare. Povestea ceaiului a început cu mai mult de 5 000 de ani în urmă, în provincia Yunnan din China, în timpul domniei împăratului Shen Nung, cunoscut ca fiind Vindecătorul Divin, faimos pentru interesul său în medicina plantelor, lucrările sale devenind fundația Medicinii Chineze. Legenda spune că împăratul, aflat într-una dintre călătoriile sale, cerând servitorilor să-i aducă apa fierbinte conform obiceiului, acesta a rămas impresionat de niște frunze uscate căzute pe neașteptate în cana sa de ceai, schimbându-i culoarea apei și emanând o aromă neobișnuită. Curios din fire, a gustat din această licoare și a rămas impresionat de gustul plăcut și revigorant, urmând apoi o serie de descoperiri și întrebuințări ale ceaiului.

Pentru o lungă perioadă de timp, ceaiul era consumat numai de casa regală și călugării budiști din China, cei din urmă aflându-i valoarea sa de fortifiant pentru lungile ore de meditație și rugăciune. Călugării japonezi, întorși de la studii din China, au adus cu ei și în Japonia, frunze, semințe și secretul noului elixir descoperit, născându-se astfel Calea Ceaiului, ce a cuprins toate aspectele vieții, de la jocuri si trăiri erotice, până la arta sinuciderii. Taoiștii îl consideră elixirul vieții, iar în țările din Asia reprezintă arta de a trăi, fiind utilizat în timpul fiecărei ceremonii - de exemplu, în ceremonia căsătoriei, ceaiul simboliza viața lungă și fidelitatea conjugală, arborii de ceai trăind multe sute de ani. Ceremonia ceaiului, cunoscută și sub denumirea de Calea Ceaiului sau Chado, este în primul rând un ritual, ceaiul deținând o valoare sacră.

Filozofia Zen consideră că această cale a ceaiului înglobează toate cele patru elemente necesare spiritului, în vederea trăirii unei vieți armonioase și echilibrate - armonie (wa), respect (kei), puritate (sei) și linişte (jaku). Abia câteva secole mai târziu, sub dinastia Ming, ceaiul și-a regăsit forma actuală. În aceeași regiune de vest a Chinei, acum 2 500 de ani, marele filosof chinez Lao Zi, relata în Tao Te Ching, despre experiența cu prima sa ceașcă de ceai, descriind ceaiul ca fiind spuma jadului lichid, cunoscându-se prea bine că jadul este simbol al prosperității și bunăstării. Abia în anul 1610, prin comercianții olandezi, elixirul nemuririi ajunge și în Europa, și abia în secolul al XVII-lea, ceaiul a ajuns și în America.

Poţi alege ceaiul potrivit în funcţie de necesităţi deoarece plantele ne oferă vindecare şi alinare:
- Dureri stomacale - ceai de muşeţel, de sunătoare
- Fără energie - ceai de mentă, de fructe
- Dureri de cap - ceai de scorţişoară, de mentă
- Stări de greaţă - ceai de ghimbir
- Dureri în gât - ceai lămâie, de gălbenele
- Când nu puteţi să dormiţi - ceai de floarea pasiunii, de sunătoare, de tei
- Pentru tuse - ceai de cimbru, de mesteacăn, de ceapă, de rozmarin